Prin prerogativele funcției de Președinte al României și puterea executivă constituțională conferită, voi milita și negocia logistica unei guvernări responsabile în beneficiul cetățenilor și națiunii române, a Românei.
Obiectivele Președinției.
1. Revizuirea Constituției. Organizarea politică, socială și administrativă sunt detaliate in previziunile Constituției. Reviziunea ei periodică, urmare a schimbărilor sociale sau politice interne sau internaționale se impune pentru asigurarea corelării legilor de guvernare si eliminarea ambiguităților sau interpretărilor discreționare în aplicarea lor.
2. Referendumul Popular. Recunoașterea statutului executiv și nu consultativ. Facilitarea de cerințe mai puțin restrictive de declanșare, atât de către cetățeni cât și de instituțiile administrativ guvernamentale sau politice. Este modul de creștere a implicării populației în actul politic ca un filtru al acțiunilor legislative. Referendumul se va constitui intr-o o armă civică puternică de a reduce consecințele derapajelor guvernamentale și legislative.
3. Puterea legislativă. Parlamentul, este dominat numeric de alianțele politice guvernamentale. Voi propune și milita pentru legiferarea unui guvern cu 33% din votul direct al cetățenilor. Conceptul actual de majoritate parlamentară a alianțelor de guvernare induce eliminarea echității de ratificare a legilor prezentate acestei instituții. Loialitatea, acceptată sau impusă, a parlamentarilor față de partidele din alianța guvernamentală din care de fapt fac parte, poate influența loialitatea jurată cetățenilor ce i-au ales să îi reprezinte. În aceeași măsură responsabilitatea de guvernare executivă este eschivată, trecută pe seama unui partid din alianță la altul. Cetățenii au dreptul să cunoască poziția partidelor din guvernare sau din parlament pentru a evalua acordarea încrederii la următoarele alegeri.
4. Dezvoltarea economică. Proiecte de creștere a numărului obiectivelor de producție. Păstrarea forței de muncă autohtonă. Pentru aceasta, un program de investiții cu caracter socialist/capitalist este soluția viabilă. Statul va investii în obiective economice prin puterea lui financiară, obiective ce ulterior vor fi transferate prin vânzare către cetățeni prin reforme financiare echitabile patronate de guvern. Aceasta va fi un mod efectiv de curbare a corupției și de întărire a conceptul proprietății private, baza materială a bunăstării și siguranței financiare a cetățenilor.

5. Locul României în EU. Respectarea statutului de stat independent, nu federal, cu identitate proprie și independență în administrarea guvernamentală. Păstrarea și integritatea teritorială în limitele granițelor actuale și recunoscute internațional este mandatorie și preocuparea primordială a Președintelui. Strategia unei logistici de reîntregire a teritoriilor istorice românești va fi căutată pe căi diplomatice în interesul mutual al stabilității și securității internaționale. O structură de organizare și guvernare federală a teritoriilor istorice poate fi primul pas în acest deziderat de interes național.
6. Mărimea numerica a Parlamentului. Reducerea numerică a membrilor din senat si parlament este un deziderat mult anticipat și așteptat de către cetățeni. Diluarea profesionismului din cadrul acestor instituții guvernamentale a dus și duce la o degradare a încrederii cetățenilor in deciziile lor. Un nou raport de reprezentare va fi parte din programul de lucru al a Administrației Prezidențiale.
7. Siguranța si libertățile cetățenilor. Drepturile civice si sociale ale cetățenilor și respectarea lor nediferențiată este o prioritate a atribuțiilor Președintelui. Puterea juridică din stat va fi reevaluata cu o majorare echitabilă direct proporțional cu fapta comisă a pedepselor pentru inculcarea legilor în scopul creșterii siguranței cetățenilor, a comunitații și a statului in egală măsură. Un referendum pentru permiterea practicarii legi capitale va fi adresat cetățenilor spre evaluare. În aceeași măsură se va reevalua permisivitatea cetățenilor la dreptului de a folosii arme de foc în scopul apărării personale.
8. Cercul Prezidențial. Sfătuitori ai Președintelui. Va funcționa in scopul lărgirii conceptului democratic, de consultare a Președintelui ìn deciziile de interes social și de securitate națională.
Acestea sunt obiectivele sumar prezentate pentru care voi milita asiduu pe parcursul președinției mele în obținerea stabilității politice, sociale și a siguranței statale a României.